Implozie solară
Eu nu-s poet ci dinamită
când primăvara mă imită
și-mi scoate mugurii afară
ca florile să nu mă doară
Ca un vulcan cu stele-n miez
eu nu exist eu explodez
stiloul meu și-aruncă lava
și cerul își pornește nava
Sufletu-mi arde pe hârtie
tăcerea țipă că e vie
și nimeni totuși nu întreabă
de unde-atâtea stele-n iarbă
Și-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îți dau și iată zbori.
sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.