Oh, tu, fericito!
O simplă nemulțumire ascunde intenții mult mai adânci,
Ce nu pot fi desconspirate și deslușite decât prin contrast, decât printr-o forță opusă ca direcție și sens, decât prin suferință.
Căci dacă ni s-ar cânta în strună, cine s-ar mai depărta de sinele fals?
Cine s-ar mai opri din dans?
Păsări fermecătoare zboară deasupra ta, iar tu stai și aduni fire de nisip de pe podea.
Iubirea nu poate fi "a noastră", căci cine suntem noi?
Timpul se revarsă, în timp ce marea doarme ne-ntoarsă.
Te plimbai prin lume, crezând că ai ceva de-ndeplinit, când un cântec dulce ai auzit, pașii ți s-au împleticit, iar unul în brațele altuia ne-am trezit.
Acum îmi spui că nu mă mai cunoști, că sunetul glasului meu îți sună străin, de parcă ar aparține altor voci.
Îmi spui că trebuie să mergem, urmând harta ce o porți după tine, însă eu îți arăt pe cer, un astru ce nici nu pleacă, nici nu vine.
Dar e ok. Acum, și mereu, crezi ce vrei.
Eu sunt pe-aici, prin preajmă,
Adulmecând teiul și ascuțind condeiul.
Scriind versuri ca...
"Cine zboară de fapt, vulturul sau vântul?
Cine se-nvârte de fapt, Soarele sau Pământul?"
Iubirea nu stă în loc, iubito.
Iubirea-ți poartă numele, oh, tu, fericito!
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandru Pop. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.