Flambat...
Metafora trupului tău
E parfumul minții
Flambată în priviri
Cu sărutul cu foc Orfeu.
Ce-mi răsare, aripi
de magmă, în abisuri
Cu vortex de nisipuri...
Cu viermi ace casapi.
Spre globul cristal de ireal
Rostogolindu-ne lumea
In petale roșii de catifea
Într-un tangou lent, mortal
Cu diezuri de sânge-n final
Ucise-n fluturi de apă
Pe pielea mea bazaltică
Împietrită in soclu sub trupul
Născut sublim de ireal
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.