Uitarea
mă mir de inima noastră
care încă mai poate
să ducă tristețea în doi
pe noi culmi (?!) de acolo
se aruncă în stolul
ce trece munții spre sud
cu gâturi sucite și crud
privind către inima noastră
în pragul de sus al uitării
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.