Paştele trandafirilor

Din credinţă-mi scriu Iubirea
pe o fantă de lumină
adorându-Ţi mângâierea,
mâinii Tale ce-i divină.

Pictograme, stinse-n valuri
ţes secundele-n ferestre,
unduite-n idealuri
rătăcite-ntre rupestre.

În chemări, duse departe,
o nespusă rugăciune
vorba-mi dulce ar vrea să poarte
de-ar putea, doar al Tău nume.

Clipa-mi pârguie privirea,
şi-mi botează roua-n flori
invocând, că nemurirea,
paradox e-n scăldători.

Ah, îmi ierţi păcate grele
şi-n splendoarea unui soare
iar dai foc la mii de stele
curcubeu, pe cer răsare.

Insă, eu, tot mai aproape,
într-al inimii sălaş
strâng ce-n suflet nu încape
ca un vechi şi dârz ostaş.

Care-şi apără-n tăcere
şi cu preţul vieţii sale,
mir ce-i curge din durere
smirna-o strânge în pocale.

Răstigneşte-mă-n pământul
unde paşii-ţi primeneşti
şi amestecă-mă 'n lutul
cetelor împărăteşti.

Iar din palma, Dreptei Tale,
mă împărtăşeşte-n zori
pune vinul în pocale,
fă-mă ostie din flori!

poezie de Lusiana Drăguşin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!