Puterea

Puterea este freamătul, necontenit, din fiecare suflet,
Ce poate scoate, şi din lacrimi, un neaşteptat zâmbet,
Ea poate să aducă în noapte dimineţi şi răsăritul în apus
Chiar şi-atunci când nu mai crezi în ea, are ceva de spus.

Puterea se-nfiripă din gerul crunt şi albul nins al iernii
Şi, fără să prinzi de veste, îi redă verdele crud poienii,
Pe locul, pustiit de singurătate şi durere, pune câte-un vis,
Într-o clipă, acest loc trist, devine un micuţ colţ de paradis.

Putere se zâmisleşte-n noi şi curge în murmur de izvoare,
Ea lasă, pe unde trece, splendoare şi-un parfum de floare,
Chiar dacă tu o împarţi, în jurul tău, în mii de bucăţele,
Ea creşte-n suflet din ce în ce mai mult, niciodată nu piere.

Puterea e flacăra ce aprinde-n noi dorinţa de a fi învingător,
Ea îşi croieşte singură calea, nu cere şi nu aşteptă ajutor,
Ne apără şi ne înnobilează viaţa, o îmbracă în bine şi frumos,
Să crezi în puterea ta, s-o foloseşti cu rost, omule credincios!

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!