Uitarea de sine
Mă pierd în ochii tai
Unde seninul curge
Fără stăvilă....
Adorm la țărm
Unde uitarea de sine
Mă acoperă ca o mare
Cu flux și reflux...
Mă regăsesc cu greu.
Vreau să fiu eu însămi
Fără aurul tăcerii....
Întind mâna
Și-mi răspunde
O frunză de carpen
La margini de pădure
Pierdută și ea
Sub seninul cerului
Ce curge fără stavilă
Prin ochii tăi!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.