Revin cavalerii
Sunet de lance, ropot în noapte
Cohorte de daci aud de departe.
Cavalerii cetății revin iar în lupte,
Peste oștenii plictisiți în dispute.
Ceruri se-aprind ca o flamură lină,
Glia străbună de uitare suspină.
Un coif înverzit pe miriștea coaptă,
Vin cavalerii să facă dreptate.
Somnu-i adânc peste Țara flămândă,
Lanțuri de fier ne-ncing o osândă.
Scoate-ți tu, dacule, jugul, ajunge
Fii iar stăpân cu propria lege.
Ropot de cai, șuierat de dragoni,
Sfinxul ne strigă, renasc faraoni.
Cavalerii la munte cu Lupii ne cheamă,
Răsună o lance, ne strigă o goarnă.
Pe muntele sacru răspunde ecou,
Trezește-te Dacule, fii iarasi erou.
Dă-ne un semn, vom fi iar armată,
Dacia ne-așteaptă să facem dreptate.
poezie de Tamara Tomiris Gorincioi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.