Ultimul țărm
negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală
m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe țărm
timpul era nesfârșit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare
urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viața asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă
e lungă noaptea și târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
pășind prin moarte către nesfârșit
firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un țărm de mare...
am săpat tranșee între mine și cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal
învățând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe țărm pentru ultimul zbor
de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuța este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă
e frig afară și e rece
pe aripi plouă cu tăceri
și nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se șterge timpul în eter
surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima și viața
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.