Descântul florilor de ie
Țesută din Poeme de Iubire,
Ia mea, din Dragoste și Dor,
Flori de Suspin, Spirit Nemuritor
Cu multă Pierdere și Regăsire.
Marele Lup Alb Divinul, veghind cu ochi focoși,
Dacii mei dârji, iubindu-se ca Frații,
Dăinuind etern prin lumi de Constelații
Din Stele coborâți, oameni frumoși.
Un Geniu Pur, atotUniversal
Renaște sfânt, din Florile-mi de Ie,
Regele Decebal, mândră efigie
Și miedul sacru, din aurit pocal.
Sunt Flori de mii de ani de suferință,
Lupte crâncene, dureri și Glorie
A noastră zbuciumată Istorie,
De neînvins Mândrie, Biruință.
Zilele-n nescrise Calendare,
Cuvintele, ca pietre nestemate,
Zânele din păduri neumblate,
Descifrând avid Misterele Solare.
Cu duhuri, în pietrele din Râuri,
Sânziene, ce deschid ceruri cu șoapte,
Focurile sacre aprinse-n câmp, în noapte.
Iele învârtind Hore dezmățate
Mesaj milenar, ale Ciocârliei cânturi...
Spiritul lui Zamolxe, totem printre Gânduri
În Carpații cu crestele-nghețate
Și pe ziduri reci, de Timp înverzite...
Din ape, sclipind diamantin, Izvoare,
De bei un strop, devii Nemuritoare;
La Fețele Albe, Legende sunt trezite.
În Florile de Ie păstrăm Identitatea
Cu Floarea Vieții din fiecare Cruce,
În Soare Geto-Dacic, ce-n Iia mea străluce
Și-n Sarmisegetuza Regia, cetatea.
Geto-Dacule, ești Dorul meu Sublim
Îți sunt un Vis, Enigmă și Destin
Iubind, sub Cerul Daciei Divin!
poezie de Antonela Stoica din Spirit sacru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.