Ce păcat!

Nişte aşteptări
m-au minţit că pielea vântului
este o ie
ţesută chiar de crengile dudului
cu galbenele-i rădăcini
înfipte în cer!
Alteori, m-au implorat să cred
că ia purtată de vântul
hoinar printre crengile dudului
este un zmeu
lăsat în voia zborului departe
de scrâşnetele norilor...
Ce păcat:
am crezut că burţile rechinilor
ascunşi de fluidul încrederii
în tainele plutirii
n-o să-mi scufunde bătăile inimii
în lacul cu lacrimi de nuferi.
Jocul stâncos
de-a-notul pe spate
a rămas fericire suspendată
de pietre-scafandru
pe crestele unui
adânc somnambul.
Ce păcat: pielea vântului,
lucrată în dud,
cum o ie,
cu borangic tors de fluturi nătângi,
a fost transformată-n husă
pentru Cutia Pandorei!...

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!