Lumina orbului
Mă tem că mă voi trezi
Într-o dimineață în întuneric,
Că lumina se va ascunde
Ca într-un joc de copii
Și nu o voi mai putea găsi niciodată....
Atunci mă veți putea găsi vinovată?!
Ce legi mă vor lăsa pentru o veșnicie,
Ca martor al tăcerii și al întunericului?!
Poate că am pierdut cheia destinului
Și acum sunt pedepsită... așa-i?!
Ori poate că am găsit calea spre rai...
Sau am pierdut pasărea fericirii,
Iar aceasta s-a transformat în
Înger cu pene de foc
Și sărut de rubin...
Mă închid în mine, plâng și suspin.
Sunt vulcan și furtună
Sub pleoapa de plumb,
Scormoesc în tăcere,
Nu mai văd,
Strig Demiurgul și țip... până când?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre vulcani
- poezii despre vinovăție
- poezii despre sărut
- poezii despre religie
- poezii despre rai
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.