Precum libertatea unui tren fără gară

suierată apăsat de-un mecanic captiv
mi se ridică sufletul din acest trup
în blânda căutare a înţelegerii
poate că sunt legat printr-un cordon ombilical de univers
dar pentru început mi s-a dat voie la un singur punct
de unde cu un compas în care am cuprins gândul
(o rază obosită de atâta răsucit ceruri)
măsor diferenţa dintre origine şi acel ceva fără capăt
şi parcă din ce în ce mai albastru
printr-o inutilă scăpare de culori muzicale
înainte de a-mi alunga orice vis din alt vis
cu pietre şlefuite oval şi dangăne roşii
dintr-un clopot care bate-n dungă agăţat de-o frunză
supun cuvintele la o trecere în altă dimensiune
pe care doar voi puteţi să le redaţi înapoi cerului
prin inima voastră dezrobitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!