Femeia potrivită

Tu trebuie neapărat să mă cunoşti:
Eu sunt femeia care te aşteaptă,
Te-aşteaptă şi când e convinsă că nu vei veni,
Dintr-o raţiune penelopică absurdă...
Femeia pentru care iubirea n-are raţiune,
Nici raţiunea n-are iubire.
Tu nici acum n-ai înţeles de ce eu fac ce fac,
De ce eu spun ce spun!
Ochii mei au inventat plânsul,
Plânsul acela fără leac şi fără saţiu,
Care devine mod de viaţă, când nu eşti înţeles.
Tu trebuie să mă cunoşti, dincolo de chipurile,
Pe care am fost nevoită să le port, pentru alţii;
Dincolo de zâmbetele de complezenţă,
De gesturile mecanice şi de toate durerile!
Vreau s-o vezi neapărat pe femeia,
Care pentru tine s-a lepădat de toate măştile,
Ca să-ţi rămână ţie pură, feciorelnică,,
Şi care şi-a înfrunzit sufletul şi şi-a înflorit inima,
Pentru a ţi le dărui!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!