Ploaia

Tăcut, ascult muzica ploii de vară,
Pitit sub streaşina casei din deal,
Privind o picătură mică şi clară,
Cum cade pe suflet ca un bob de cristal.

Ploaia măruntă cade încet,
Iar cerul mohorât suspină şi tună,
Privesc nemişcat ca un ascet,
Frunze şi gânduri ce zboară-n furtună.

Picurii fac în baltă rotunduri,
Apoi, curg repejor în şuvoaie,
Luandu-mi cu ei vise şi gânduri,
Ducându-le învolburate-n şiroaie.

Ploaia aceasta spală lumea şi cerul,
Câmpia şi dealul, le spală pe toate,
Via şi grâul, dar cum spune clerul,
Ea curăţă totul, dar nu spală păcate.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Votează! | Copiază!