Blestem
Nu mă plâng, sunt insul care tace,
Drumul vieții îl parcurg cu trudă
Intrigat de mințile opace
Cu sufletul și inima crudă.
N-am să mă-ntorc la voi obedient,
Nici nu vă admir puterea sumbră
Sunt arma folosită conștient
Când tactic acționați din umbră.
Și liber îmi voi clădi norocul,
Cetate la margini de hotare,
Voi muri când va veni sorocul
N-am să fac la cei trândavi, cărare.
O să mă cheme totuși luptător
În operațiuni de front ascuns
Împotriva oricărui trădătror,
Să-mi guste țeapa de răspuns.
Tot ce-nseamnă desconsiderare
Și blestemul pământului natal
Fără lacrimă de îndurare,
Lovit să fie de-un frison letal.
Nici amintire, nici mormânt n-aibă
Hulit pe veci de vocile în cor
Fetid puroi rămas într-o zgaibă,
O pată neagră pe-un frumos decor.
La judecată merg cu alaiul
Niciodată apti să se prezinte,
E un protocol făcut cu raiul
Și au pentru cei din iad un dinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.