Neguri deşarte

Cum să-nţeleg furtuna când este-aşa departe
Şi nu ştiu ce-o provoacă, ce vânturi o-nteţesc?
Pot, numai, să-mi închipui ce nori o însoţesc,
Dar, dacă-s nişte neguri şi goale şi deşarte?

De ce-o priveşti? Vrei, oare, să o atragi spre tine?
Ori e deja acolo şi face un pustiu
Din liniştea pe care ai strâns-o-ntr-un târziu,
Acoperind seninul cu negrele-i cortine?

Întoarce-te! Lumina îţi e aici, aproape,
E-n tot ce te-nconjoară, în cei ce te susţin,
În tot ce-n visul nopţii îţi e frumos sub pleoape
Şi-n gândul ce mă-ndeamnă în braţe să te ţin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!