Pușeu de plictis
M-am plictisit de moarte, m-am plictisit de rime,
m-am plictisit de ploaie, m-am plictisit de mine!
Vântul nu-mi mai șoptește nimic interesant,
aerul m-otrăvește... extrem de poluant...
Doar rădăcina-mi vie stă în pământ ascunsă,
nevrând să-ncredințeze taina ei nepătrunsă...
Dezamăgită, floarea-și sfârșește viața-n scrum,
rugându-și amintirea să nu mai dea parfum
și să-și păstreze-n suflet visul de prospețime,
că doar așa ar trece proba de istețime.
Nebunii devorează tot ce avem mai bun.
Ferește, Doamne, să fim în piele de nebun!
Cu inima cât pita proaspătă-ardelenească,
ne-nscriem toți, în pripă, în cursa cea lumească,
ieșind din crisalidă puri și nevinovați
și-ajungând arțăgoși, răscopți și angoasați.
Nimic nu ne mai place, nimic nu ne mai mișcă,
vrem să scăpăm de toate, să evadăm din cușcă,
neînțelegând rostul pentru care trăim,
și-n final, osteniți, ne-amintim să murim.
M-am plictisit de-al meu și-al lumii bombănit!
Haideți, mărturisiți! Voi nu v-ați plictisit?!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nebunie
- poezii despre moarte
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre pâine
- poezii despre poluare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.