Ochiul cel mare
La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,
lumina-și dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,
iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineților stelare
alunecând spre marea neodihnei
între țărmuri nepăsătoare.
Gândurile capătă zimți de os,
prind un zbor înalt, vertical
și ajung din urmă nesfârșitul
mereu tânăr,
în acest triunghi de uimire
din care privește ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
și vulgară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.