Eu nu ştiu...

eu nu ştiu să trăiesc frumos, să curăţ mărul cu cuţitul şi să-l aşez apoi în farfurie
prefer să muşc, să-mi înfig colţii-n pulpa albă şi zeama să se scurgă spre bărbie

Dumnezeu trebuie clădit nu găsit
nu ajunge să ridicăm biserici, temple zidite pe spaime
ca să se lege suflet de suflet, trebuie să adăugăm iubire
şi să dospim cu sânge, lacrimi şi sudoare
pentru că omul, în adâncul fiinţei sale nu-i decât
o biată floare ce tânjeşte după iubire
după ploaia ce aduce viaţă în respiraţia uscată a deşertului

Ierusalime, nu am venit să iau locul nimănui chiar dacă toată lumea aşteaptă
departe de mine gândul sau fapta tocmite pe ură
aşteptarea ca orice alt lucru îşi are un sfârşit
chiar dacă uităm de cele mai multe ori începutul
trăirea mă desparte de moarte şi prezentul desparte cerul de pământ
iubirea e singura floare ce-ar trebui sădită în sufletele oamenilor
dar nu mai sunt grădinări că să ne îngrijească

vă-îmbrac în lumină, m-acoperiţi în uitare, speriaţi de atâta iubire

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!