Ai fost, eşti şi vei fi...

Din teiul tău, Emine, mi-am fabricat condeiul,
Frunzele de pe ram ca pergament le-am folosit,
Darnice muze ai trimis să-mi zidească temeiul
În arta scrierii unde cu paşi timizi am poposit.

Cu crengile-mâini la pieptu-ţi m-ai îmbrăţişat
În sângele prelins pe scoarţă tocul mi-l înmoi,
Slovele dansează romantic într-un stil încrucişat
Apoi se depun pe hârtie supuse, cu pasul greoi.

Eşti mentorul meu şi-al multor muritori de rând
Ce-ţi interpretează urletul durerii în feluri diferite,
Spiritul tău va dăinui în cer şi pe pământ oricând
Căci urmaşii-ţi calcă sfios pe cărările bătătorite.

Eşti soare, eşti lună, eşti stea, dragoste şi cuvânt,
Eşti codru, eşti plop, eşti tei şi salcie plângătoare,
Ai fost, eşti, vei fi ce-a avut românul mai sfânt
Luceafăr-candelă ce te-aprinzi când lumea moare.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!