Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil şi trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale şi durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în ţara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neştire
fără a da de ştire
să dăm de ştire cui
nu avem cui
mai bine poţi
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puţin câte puţin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne aşezăm
la masa sorţii
să bem pelin cu morţii
în cană e cucută şi venin
de ce să vin
în lacrimi şi suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu ţărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieţi
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună şi păcate
o viaţă într-o rimă, o lume în ruină
păşesc prin colbul vieţii şi întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!