Nesăbuire
Ți-am stins fericirea, cu vorbe ciudate,
Și zâmbetul tău a-nghețat, întristând
Comoara, păstrată-n simțiri parfumate,
Din flori de lumină, sădite în gând.
Tu, lacrima mea de noroc și visare,
Cuminte, 'nțeleaptă, discretă și dulce,
Mai dă-mi o speranță, mai crește-mi o floare!
Promit: nebuniei, îi pun acum, cruce!
Am fost otrăvită de neagra ispită
Ce-mplântă pumnale cu-a ei gelozie!
Ajută-mă, Înger! Eram adormită!
Pe cer am pus lacăt, cu-a mea nerozie!
Am ars bucuria, am plâns, fără rost,
Amar, inventat de monștri-n venin!
Hai, crede-mă, Înger, povară mi-am fost!
Dă-mi zâmbetul tău! Mă scapă de chin!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.