Lebăda din călimară

Se închise în mănăstire
De călimară pentru fire
În tuş rece de pedepsire
Pentru a ei caldă iubire..

Trestii de gânduri crude
Tăiau aripi in fade umbre
Şi se părea că are toace
În loc de-ntătoare vivace..

Smulgea penele caudin
Bătându-le in al ei chin
Pe toace-nfipte in gheaţă
De bătăi cu dulceaţă

Pe care o uitase ghiaur
In călimara mănăstire
De post negru de iubire
In tuş ce se albea pur...

Cu mireasmă de azur
Ce-l atrase pe un demon
Lumilor noastre ronin
Cu condeiul de katană dur..

Si minunat de mireasmă
Ce nu o simti-n fantasmă
In tot universul întunecat
Coborî să vadă incitat

Ce e in aceea călimară
Cu iz ce lui ii omoară
Aripile de grifon nebun
Ce nu aveau in lume stăpân..

Şi doamne, a-ngenuncheat
Auzin glasul ei minunat
Ce-l albea cu fiecare
Şoaptă a ei de intrebare..

"Cu ce-am gresit oare
Că am iubit foarte tare
Ce acum dă să mă omoare
Cu gondolă iatagan în sare..."

Şi demonul scoase katana
Si lovi cu puterea lui Satana
Şi a tuturor celor ce-i ţineau sutana
Să-i aducă o rază de soare...

Era atât de albă că albul
Pălea în faţa sa-n umbră
Când auzea soapta pură
Dintr-o mănăstire călimară..

Unde ea după mult timp, iară
Zări soarele si culoarea ei
Şi incepu să mire, uimească
Cum a putut să se pedepsească..

Şi demonul grăi atunci
Cu şoapte adunate
Din ale iadului spelunci
Cărate în desaga lui cuvinte...

"Dragă lebădă i-a aminte
Eu sunt cel ce răsar cuvinte
Şi de când umblu printre ele
Nu am văzut mai albe file

Cum ai tu penele, aripile
Atât de pură că de ar vrea
Să-i dea foc ielele, ispitele
In veci vecilor nu vor putea..

I-a si zboară aşa pură
Simte lumea cu a ei natură
Esti pe lângă ei....
Lebăda de rouă cea mai pură..

Şi nu spun asta să vrăjesc
Eu afirm totdeauna...
Cea ce aud şi simţesc
Zboară,.. te asteptă Luna..

Soare stele codri mările
Să se minuneneze de tine
Albul cel mai alb din stele
Ce se albăstreste-n divine

Şoapte neauzite de mine..
Hai fugi, şi ai grijă de tine..
Eu sunt un punct negru infim
Pe penajul tău alb de vers, sublim..

Şi să mă asculti te rog
Uite,... katana-n şoapta ta
Sa transformat în condei de inorog..
Hai du-te şi luminează şoapta

Lumii prea neagră acum
Unde ard mereu in scrum
Si reînvii in vers nebun
Biciut de stăpâna poezie chiaun..."

Lebăda rămase gânditoare
Cu demonul în genunchi cu o floare
Ce se va intâmpla în continuare
Nu ştie nici un zeu şi o zare..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!