Ei vin plecând

Se coace grâul pe sub amintiri,
se face fum ţărâna din copite
Sub trestii albe, mame adumbrite
şi taţi de lut - sub trandafiri.
Şi-atâta dor e-n ziduri, că te miri
cum mai e loc în aer să nu doară
Pe masa lor - doar un adânc de ceară
şi paşii nimănui sub tei subţiri...

Tăcând frumos, ca visul îi mai simţi
cu degete de aer, peste vânt,
scriind scrisori cu dangăt de pământ
Si tu adormi, şi vrei să te mai minţi
că-n colbul vieţii, răscoliţi de nori,
părinţii întorc timpul, rând pe rând,
şi apa din izvoare, aşteptând
să-şi spele părul veşted în ninsori.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!