Oglinda lumii
Ce desfrunzire în lume fără tine,
ce-ntinderi oarbe, ce hăuri nerostite,
ce pânze de păianjen îndesite
și câtă risipire de candoare!
Mi-ai pus pe umeri
mantia foșnitoare
a curcubeelor strivite
și râuri subterane,
asfințite
mi-ai împletit pe glezne cântătoare,
ai stat sub bici de orologii
în mână cu o simplă floare,
ai râs sub ploile acide,
sub toate stelele ciobite
căzând din cerurile vane...
Caișii tineri te-au învins
cu florile neîntinării
și câte frunze nu ți-au scris
misive-ale singurătății,
ce sumbre toamne ți-au jucat
o scenă tot mai iluzorie,
câți greieri nu ți-au insuflat
o simfonie de culoare...
De n-ai fi fost, n-am fi văzut
cât de albastru cântă merii,
n-am fi-nțeles ce armonii
pulsează-n rugurile serii,
n-am fi dansat dezlănțuit
în toate corturile verii,
n-am fi știut ce miez de jar
pulsează-n fructele durerii,
n-am fi simțit ce nenoroc
se-ascunde sub cămașa zării
și nu ne-am recunoaște visul
dintre talazurile mării.
Din firul despicat în patru
n-am fi găsit sensul cărării.
Frumos nebun
crezând că Mâine
va mai putea schimba ceva,
Poete, ești oglinda lumii
cu sufletul răsfrânt în ea!
poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.