Doină de dor

Tu îmi cânţi uneori,
Cu o voce aparte,
Stranii doine prin flori,
Dorul tău să îl poarte.

Şi te simt uneori,
Ca pe-o ciută speriată,
Ca un lup deseori,
Pe la stâni fără vatră.

Dând târcoale hoţeşti,
La izvor cu băiere,
În gheţarii lumeşti,
Să schimbi fierea în miere.

Şi din tot ce mi-e drag,
Şi din tot ce mă frânge,
Numai tu-mi stai pe prag,
Numai tu ştii a plânge.

Iar prin lacrimi ce curg,
Doina ta sună aspru,
Răscolind in amurg,
Psalmul meu de sihastru.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!