Obsesie ciclică
(Știu! Sunt rea și cârcotașă și-i loc pentru toți sub soare!
Veți spune că sunt frustrată dar, pe bune, chiar mă doare!)
Hai să potrivim cuvinte, fără să spunem nimic,
În zeci rânduri încâlcite, să ne credem vreun buric
Dintr-un "târg" îndepărtat, cenușiu, uitat de lume,
Dar, cu fițe de maidan, îmbrăcând "țoale de firme"!
Crezi că zăpăcești degrabă tot poporul, dacă-ți pui
Nurii altuia(alteia) pe facebook, într-o poz-a NIMĂNUI
Ce-i cenușă în ulcea, (dar google-ul search îl știe)
Și-uite-așa, excitând fani, aduni "like" la "poezie".
Dacă-mi pierd timpul vreodată, ajungând să te citesc,
Altădat' n-o voi mai face, că n-aș vrea să te "plesnesc",
Explicându-ți în zadar (pentru că nu înțelegi)
Că n-ar trebui să scrii și, ce-ai scris, să îți renegi.
Nu sunt eu vreo competență în domeniu, dar nu vreau
Să ne iei pe toți de fraieri și-atunci, te ignor și stau
Calmă-n fața aburelii ce încerci să ne servești
Și îți spun direct, în față:"Nu poți să ne păcălești!".
Cu Nichita concurezi, însă Cerul e depaarte...
Fii cuminte, că de el, Infinitul te desparte!
Scrie, "dear", tot ce-ți place, fă-o pe pagina ta,
Nu îți bursufla orgoliul, sperând că l-om respecta!
Don Quijote dela Mancha vrei să fii, dar nu ai cal!
Crezi că scrii ca Baudelaire?! Ofilești "Les fleurs du mal"!
Cu-orice spui și cu-orice-ai face, vrei cu toți a te întrece,
Însă uiți că-n orice Mare, "noul val" ca valul trece!
Stai în lac!!! Broaște-s destule și orăcăie, măi, frate,
Pentr-o "litră" de noroaie, cu aere îngâmfate...
Și ce mai mormoloceală se dezvoltă în băltoace!...
Scrie, dom'le, de n-ai treabă, profanează, dacă-ți place!
Dac-adaugi blasfemiei și un sac de golănisme,
Cei de teapa ta te-or crede doctor în "neologisme".
Ți-or cânta și-o osana câți în slăvi te-or ridica
Și poeții de bun simț, de la "tron", vor abdica.
Vidanjează fără grijă și-apoi pune-n vers ce-ți place,
Dar să nu emiți pretenții, cum că "ești"! Lasă-ne-n pace!
Poți să fii și-amfitrion în vreun grup sau vreun cenaclu!
Cine-are mintea la el, nu-l va pupa-n fund pe dracu'.
Vei dobândi "nemurirea" pentru care ai "muncit",
Adunând de prin băltoace tot noroiul îndrăcit.
Afectat, scuipând semințe spre teii lui Eminescu,
Îți vei admira "chef d'oeuvre" și vei spune:"EU... și restu' "...
pamflet de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.