Sub aripă de vânt
De când mă știu
eu am iubit Vântul,
de-aceea am pornit drumeț
să-i aflu adăpostul,
acolo unde...
cerul se unește cu marea.
Apoi,
mi-am culcat capul pe un nor
și am rugat
Vântul de Miază-Noapte
să m-acopere cu aripa lui.
Am tot colindat
de la un pol la altul
și de acolo m-am întors
schimbată...
Puțin dintr-o boreală auroră
s-a lipit de sufletul meu,
și toate Vânturile...
m-au adoptat!
Acum, mamă îmi este Furtuna,
iar Viscolul - e tatăl meu!
Vântul știe că-s de-a lui,
iar eu... sunt Vânt!
poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Grosu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.