Capăt de-ncercare
Când tămâia suflă-n lumânare
Egoul gol te poartă în spinare.
Materia atinge fâșia de sfințenii,
Judecată în apus de denii.
Umerii timpului putrezesc în ușa
Unde-i zdrențuită de uitări cenușa.
În valurile visatelor iubiri
Se sufocă gâtul luminilor subțiri.
Nu-i nici o știință să sufli-n lumânare
Când tămâia arde în capăt de-ncercare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre știință, poezii despre timp, poezii despre lumânări, poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre cenușă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.