Atât de zgârcit
Nu veți bea niciodată
un leu
din premiile mele literare.
Pentru că eu
urăsc concursurile.
Pentru că nu am de demonstrat nimic
nimănui.
Și eu urăsc bețivanii
ce se îmbată pe la vreun cenaclu
din țoiul umplut cu vorbe de clacă
de critici cu aer de cârciumari.
Acei bețivani care se acoperă apoi
cu roua nopții prin șanțuri.
Și-apoi
sunt orb și surdo-mut.
Chiar dacă
mi-ați da vreo diplomă
n-aș deosebi-o de hârtia pe care o pipăi de atâția ani
tot încercând să scriu.
Eu nu recunosc în Braille
decât hârtia scrisă de mine
după miros, după foșnet
și cuvintele grele
ce refuză șirurile ordonate.
Nu veți bea niciodată
un leu
din premiile mele literare
pentru că eu sunt răsplătit cu aplauze
și onomatopee
intr-o lume iluzorie la care nu am acces.
Și-apoi, eu sunt zgârcit
și mă îmbăt de unul singur.
Eu nu concurez cu nimeni
eu concurez doar cu mine
pentru a nu schimba echilibrul lumii.
Mi-am fixat orizontul
acolo sus
în Parângul Mare
ascuns pe după vârful Mohorului
de vulturii ce se hrănesc cu capodopere
departe de ochii lumii
și de ochii mei.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alcoolism
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre vulturi
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre răsplată
- poezii despre rouă
- poezii despre premii
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.