Lunga aşteptare

Era tăcut, pe-o bancă la şosea,
privind prin oameni şi văzând ceva
departe, poate doar în mintea sa,
iar uneori zâmbea: îşi amintea.

Îşi amintea de ea, vorbindu-i blând,
de cum erau alături, gând la gând,
şi se-ntrista adesea când, plângând,
ea-l mai certa timid, dar acuzând.

De unde ştiu? – mi-a spus-o chiar el, azi,
privindu-mă blajin, cu ochii-i fazi,
dar care m-au pătruns până-n adânc:

-Ai grijă-n ochii ei să nu decazi!
Eu ştiu, eram ca tine, doar un ţânc,
... ea a plecat... o-aştept... pân' la amiazi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!