Un suflet mai curat
Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe brațe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristețea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morții -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viață.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morții păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Și vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.