Iarba care nu va fi cosită
Da... ți-am spus că plec
și urmele mă vor durea,
la fel cum doare aripa împușcată,
agonizând în ochiul ce-l iubea!
Nu am privit în urmă,
deși mi te zbăteai în piept,
strigând să mai rămân o zi...
Acuma ard, lumina o aștept!
M-apasă crucea de cuvinte
ce au ramas orfane în mine:
Spune-mi cum să scap de lesa
care încă mă mai ține?
Cum să mă golesc de noi
și de iubirea ce ne e sortită?
Mai bine, Doamne, fă-ne iarba
care nu va fi nicicând cosită!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.