Poemul dintre ziduri

mă aşez pe prima treaptă a scării
înălţător îl socotesc primul pas
un monolog despre mine o ieşire din timp
altfel scara coboară nu vine spre în sus
nu-i făcută să fie de capul ei

deschid caietul cu însemnări la-ntâmplare
citesc din propriile versuri fiinţelor misterioase
prinse între ziduri
ele ştiu să asculte pe-ndelete
de la zidire

văd ce-i acolo în umezeală şi în întuneric
o lume vie în care
minunile nu durează numai trei zile
(n-am spus mai devreme
casa mea are ziduri duble
între ele ca un fagure o pernă de aer se lăfăie în voie)
stau aproape cu urechea de zidul neted ca o coală de hârtie
aud cum se strâng unele în altele minusculele vietăţi
ce nu aşteaptă nimic doar înfulecă aerul
hulpave să respire

în poemul dintre ziduri se făcuse ziuă
se deschisese al treilea ochi
şi totul s-a întâmplat brusc când am văzut crăpătura din zid
pe care nimeni nu putea s-o vadă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!