Sub pleoapele închise
îi zâmbesc lumii fără ea
fereastra e deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă tem de șarpele verde al casei
acum el locuiește în mine
ca un vis credincios în sublimul neliniștilor mele
mă însoțește
când sub pleoapele închise brăzdez câmpuri pentru margarete
în orizonturi roșietice îmi iau locul
și mă cuibăresc lângă mine
în fața ferestrei de la mansardă
eu sunt eu am zâmbit
și nu mă verifică nimeni
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.