Un om și-un câine vagabond
Un câine vagabond și-un om,
De griji și temeri obosiți,
Mâncau o pâine sub un pom,
Erau străini și oropsiți...
Ardea amiaza-n gândul lor,
Furtuni în piept le biciuiau,
Plângeau amar, le era dor
De cei în care mai credeau.
Nori cenușii pe frunți de vis...
La tâmple, albele ninsori...
În ceruri sărutări de vis,
La ei în suflet lacrimi, flori...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.