Tată... mi-e dor de tine!
Simți, tată, cât îmi e de dor
să te primesc în casa mea,
în care-ai lăsat dragostea?
De ce te-ascunzi după un nor?!
Tu ai fost stânca neclintită,
eu, brad ce a crescut din ea,
hrănindu-mă puterea ta,
când cetina mi-era ciuntită.
Mi-e dor de-un suflet de copil
ce locuia-ntr-un trup vânjos,
de zâmbetul tău luminos
ce soarta-l înnora tiptil...
Ai fremătat o viață-ntreagă,
nutrind speranțe și IUBIRE,
punând comori în amintire,
cu mama, femeia ta dragă.
Ai strâns tristețea voastră-adâncă,
din renunțări și neputințe,
din boli ce-au pronunțat sentințe...
și-ai obosit să mai fii stâncă.
C-o suferință ticăloasă,
prea mândru să te însoțești,
Lumini, nemaivrând să trăiești,
ai stins din inima-ți frumoasă.
Simți, tată, cât ne e de dor
să te vedem și auzim,
să-ți spunem ce mult TE IUBIM?...
De ce te-ascunzi după un nor?!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.