Arheologii astmatice

rătăcesc adesea
sub irisul vremii despletind cu degete oarbe
(singurele pentru care n-a trebuit să plătesc vama obligatorie)
din pietre
taina munţilor
atât cât a mai rămas nezdrumicată de caninii soarelui
arid
ca şi anotimpurile din potcoavele
cailor apocaliptici

inima
zdrenţuită de suveica oţelită
a istoriei
abia îşi mai mişcă secundarele sângelui
mai vâscos
decât uitarea de sine
de eul strivit sub reactoarele
unui cernobîl uranic

venele strigă de prea multă trufie
ghiftuite de aripi strident colorate în pericolul adâncimilor
revărsat în albastru somnul meu îşi spală în public
fără ruşine
şi remuşcări anatemice
lenjeria străvezie
sexoasă

nopţile devin din ce în ce mai subţiri în conturul pleoapelor mele
starea de-a nu mă găsi oricâte pietre aş întoarce
în torsul cordului
aproape că nu mai necesită explicaţii
absenţa se cronicizează
iremediabil

o linie fină de timp tuşează magistral
make up destinului

de glezna ursitei îmi agăţ lumile
balerină a morţii etalez solo-urile profesionist
deşi doar scaunele tuşesc agasate de piruetele stelare
la premieră

prins între parantezele friabile ale ochiului
îşi ia vacanţă (meritată sau nu)
privirea în mine

în geană smeresc ruguri
decapitează în atriu flăcări albe
albe
albe

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!