M-aşteaptă

M-aşteaptă iarna bătrânilor, scârţâie poarta
la umbra fântânilor,
îngheaţă ochiul de apă al lunilor
şi pietrele tac, laolaltă cu focul.
Când vine marea zăpadă,
se-ascunde în mine, se duce
şi arta
de-a spune poveşti lângă vreascuri, mă leagă
de limbă, de capul cu gânduri grămadă,
de tocul cântând,
de inima iute şi bleagă,
de jar şi răscruce.

Uluce
se lasă muşcate de putred,
pe rând
vin câinii cu botul prin gard şi mă latră,
sunt patruped laolaltă şi cred
că voi muri încet, până când
va rămâne din casa plângând
măcar ultima piatră.

Pre ultima piatră
stau şi aştept să m-aştepte
oricine e mai
împăcat cu pumnalul
înfipt între porţile drepte,
cu umerii strânşi şi cu sângele scurs de pe o mie una de trepte,
în Graalul
vremilor noi de paiaţă lângă paiaţă.

În piaţă
este târziu iar pescarii îşi întind gâtul ca ştiucile
la plecarea peştelui mic,
taraba e goală şi ninge,
eu cresc
şi mă-ntreb pe unde-s ulucile,
pe unde-s focurile dinăuntru, ce zic
fântânile
şi luna unde mă-mpinge,
dau Esc
şi mă vând
pe nimic o dată cu arta.

M-aşteaptă iarna
bătrânilor,
scârţâie poarta.

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!