Oiștea
când ninge mușc strâns cu dinții din față
felia mea de timp,
îmi pun perdele de gene moșnegești
peste tot târgul cu biserici și piață de duminică
cineva mi-a înhămat o umbră de marginea claviculei
și mi-e tare greu de soarele care trage prelung
osia trupului meu,
cineva îmi calcă pe oiște și lanțuri
și încarcă toată casa bunicii în spatele meu
odată cu vântul și agale
trec printre cetini ca o cerșetoare
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.