În poala nopții
În poala nopții dorurile cântă,
Ard stelele de parc-ar fi făclii,
Iar luna... depărtările înfruntă
Trezind la viață mii de erezii.
Adeseori, pe-o stradă rătăcită
Și-n adâncimea orelor de foc,
Doar eu și tu, nostalgică ispită,
Iertările împingem spre noroc.
Reinvestim în patimi și păcate,
Riscând speranțele fără regret,
În noaptea albă visele-s uitate
Și ceru-i... ca o frunte... de poet.
Rătăcitor, prin umbre neștiute,
Lipit de sânii ca un jurâmânt,
Sărut dulceața buzelor tăcute
Cu îndrăzneala ultimului sfânt.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.