Șoapta zorilor
Se-aude-n câmpie
un murmur, o șoaptă
pe care chiar zorii
spre ea o îndreaptă,
Plutind, liniștit,
pe o mare de grâu
pierdută în zarea
tivită de-un râu.
Se leagănă spicul
sub murmurul surd
ce pare că-i este
doar gândul absurd.
Nu-i vine a crede,
prin lan rătăcește
spre zorii ce șoapta
repetă: "Iubește!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.