De ce lustruim șoapte și făurim săbii
dacă poetul își lustruiește șoaptele
cu fildeșul gândurilor găurit de raze
e ca să tragi cu urechea la soare
și să auzi că-și arde corpul la 5505°C
doar ca să poți vedea
dacă poetul își ascute penița
cu piatra grosieră a cuvintelor
e ca să tragi cu ochiul la katana umbrei
și să îi vezi oțelul ce se-ncinge la 1300°C
doar ca să poți urla
și dacă îți apleci fruntea
dinspre soare, spre umbră
e ca lumina să copleșească urletul
cu plecăciunea ta
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandra Alb Tătar. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.