Dincolo de cuvinte
am legat un țărm de ultima furtună
am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei
la mijloc am prins cel mai înalt val
și-am făcut un cort viu pescarului meu
de-acum știu că
liniștea e singură
așa cum iubirea mă plimbă prin eu-l și prin tu-ul
acestei depărtări din suflet
de-acum știu să
citesc anotimpuri care mă leagă și dezleagă
într-un șotron configurat în trifoiul plin cu rouă
de-acum știu și
merg același pas pe loc
într-o suire nemuritoare
cu pescarul bătrân și insula mea verde
de-acum știu că
tot acel timp de care n-am știut
e tot acest zâmbet din furtună
am legat de mine un fluture
și-am prelungit o zi
cât o viață
poezie de Dorina Șișu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.