Căi şi destine; utopie şi meditaţie

La o şcoală de corecţie am stat şi-am meditat,
Fiind îndrăgostit de o fată-criminală într-un costum vărgat;
Priveam la ea, bine-i stătea îmbrăcată în zeghe,
Pentru omor la cîţiva ani cpndamnată fiind de lege.
Povestea ei, într-o zi de cumpănă s-a întîmplat,
Şi-a omorît bunicul, violată de el cu ea cînd stăten-n pat;
Era beat criţă atunci nenorocitul,
Şi ea i-a dat o palmă cu cuţitul.
Sentinele în foişoare privesc prin sîrma ghimpată,
Cum fără jenă o fată face pipi în zăpadă;
Hplbîndu-se la ea, din priviri pipăindu-i fundul ei gol,
Constată că-i mai fin, mai rumen decît obrajii gardiencelor.
Băieţi cu priviri de sălbatici, de hominizi din peşteri-caverne parcă aduşi,
E o utopie să crezi, să încerci să-i educi;
Din orfelinate alungaţi, boschetari prin canale ajunşi,
Areataţi, la şcpala de corecţie apoi la puşcărie vor fi duşi;
Căutîndu-şi o victimă mai elevată,
Stînd la coadă la rînd au violat şi jefuit o nobilă fată.
Un tainic farmec simt privind la fetele-golane,
Ca nişte flori-buruieni sălbatice, cu-n aer cazpn aceste creaturi penale!
Păzite fiind de gardience cu priviri ferpce,
În şoapă le răspund ele la ordin cu înjurături atroce.
Frustrant, din florile acestea sălbatice aş rupe,
Să le miros şi gust otrava lor terapeutică şi dulce!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!