Iubiri apuse
Se face iar târziu în templul din noi
Răsare cenusiul din depărtari nefaste
Nimic din ceea ce-am fost doi
Nu mai păstrează rugul atingerilor caste.
Spre noi pornim din nou mai neatenți
Nu mai avem corăbii să ne poarte
Suntem tot mai săraci, mai imprudent
Iar fluierele lui Pan ne duc departe...
Pe menuete stranii ne oprim
Cu același ritm de zodii infidele
Spre marea destrămare poposim-
Îngeri ai sortii, despartiti în stele.
Fii ai eterului, c-ofrande deșteptam
Luminile ce-au fost cândva zeiesti-
Plenara noastră clipă o păstrăm
Sfidând retorica iubirilor lumești.
Si rătăciți între melancolii severe
Crucificati pe puntea iubirilor apuse
Trufași ne întoarcem piosi în amintire
Cum melcii zac cuminți în propriile vise.
poezie de Veronica Stănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Veronica Stănilă. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.