Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

Când te loveşte fieru-n miez de trunchi,
Eu simt la mine-n oase lovitura,
Şi mi se taie vlaga din rărunchi,
Şi capul meu parcă o ia de-a dura.

Căci tu mi-eşti frate şi mai drag îmi eşti,
Copac bătrân, decât îmi sunt părinţii,
Fiindc-ai intrat cu neamul în poveşti,
Şi prin desişul tău se culcă sfinţii.

Tu, lemn, tu, sânge, arbore divin,
Frunzariu sacru peste-ntreaga ţară,
La umbra ta cea deasă mă închin
Când stele albe-n crengi ţi se coboară.

Tu, sus, te-ndoi, ‒ eu, jos, în plin oraş,
Parcă primesc toporul în spinare,
Şi braţe larg deschid, şi, fără paşi,
Ridic, în sânge, ochii mei spre soare.

Cu fiecare frunză ce-a căzut,
Cu fiecare creangă ce îţi moare,
Parcă înc-o icoană s-a vândut,
Pe-un pumn de-arginţi, din naosul cel mare.

Şi nu mai pot, şi simt că mă sufoc
Când văd cum munţii noştri se prăvale,
Şi-mi vine într-un trunchi să mă îngrop,
Şi de durere intru prin spitale.

Însă, peste durere,-s ruşinat
Că un blestem ne e ruşinea laşă,
Ce nu-şi salvează un hotar prădat,
Mai scump decât copilul alb din faşă.

Şi că nu ne gândim că-n lemnul tău
Ne dorm cele mai vechi şi dragi biserici
Şi nişte sfinte jilţuri, ce spre hău
Se prăbuşesc în râs de hoţi isterici.

Dar să nu plângi, copac, sub vânt şi ploi,
Cu sfori eu vin ca să mă leg de tine,
Şi să murim de joagăr amândoi,
Căci împreună ne va fi mai bine.

Şi-n urma noastră să rămână-n fum
O ţară vinovată şi-n ruine...
Copacul meu, nu plânge, sunt pe drum ‒
Mă-ndrept spre munte ca să mor cu tine.

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!