Pălăvrăgeală

Răscruci de timp, bătute-n cuiele drumurilor necunoscute, de soarta cu educaţie aleasă,
care a făcut numai ce a vrut ea,
se închină în neînţelesul credinţei,
străduindu-se să ne convingă
că nu aici e viaţa, ci dincolo de ele,
la capătul răbdării nesfârşite,
atunci când vântul cântă în tonuri de pustiu,
în broderii sparte de ropote de ploaie curată,
căzută pentru nevoia pământului vlăguit
de cererile oamenilor nesătui vreodată de nimic,
pe care nu-i va potoli decât starea de nefiinţă trupească.
Setea lor de zădărnicie chinuie
privirea Demiurgului
amuţit de dezamăgire precum un părinte
bun, siderat de nerecunoştinţa copilului răsfăţat
ce răspunde cu o indiferenţă înspăimântătoare
eforturilor aproape supraomeneşti făcute spre a-l creşte.
Idealizarea a ceea ce ne dorim cu tot dinadinsul
ne face să pălăvrăgim fără noimă şi atunci când visul e pe cale de a se împlini,
născuţi temători din fire
şi prea prudenţi în a nu pierde minimum de confort mizerabil
dobândit prin eforturi istovitoare
care nu se justifică, îl refuzăm, nemaipărându-ni-se aşa extraordinar ca până atunci, pretinzând că suntem treji,
ochelarii de cal, moşteniţi, împiedicându-ne să deosebim sublimul de vulgar, cunoaşterea de ignoranţă, adevărata viaţă de adevărata moarte.
Un nou şi-un nou azimut conferă iluzia de a trăi cu un scop şi
de a controla, dacă nu total, măcar în parte, destinul - ecuaţia cu multe necunoscute, ce consumă vorace, pentru aflarea acestora, un segment din timpul care nu există, numit VIAŢĂ.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!