Poezia mea tinde spre 0
aspiră dementă cu o constanță demnă
spre nimic și neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum își caută firul de grâu spicul
ca și cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârșind căderile de rouă
prin exercițiul lacrimii
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc așa mult cercul
locul acela din care se pot așeza
toate cifrele ascuțite
născătoare de întrebări
dar și toate cuvintele nerostite încă
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăț tăcerea
precum învață munții să se ploconească
la întâlnirea cu cerul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.